„Gânduri despre crucea preotesei…” – II

La întrebarea „ce este preotul?”, aş putea răspunde astfel: preotul este acel păstor care, iubindu-şi oile cu aceeaşi dragoste cu care Sfântul Timotei de la Esfigumenu şi-a iubit soţia, este gata să se jertfească pentru mântuirea lor. Această definiţie nu este completă, dar arată una dintre trăsăturile fundamentale ale preotului[1].

Preotul este inima care bate pentru mântuirea credincioşilor, care suferă pentru grijile, neputinţele şi căderile lor, care se roagă lui Dumnezeu pentru întreaga lume.

Ce este preoteasa? Este jumătatea acestei inimi. Face preoteasa Sfânta Liturghie? Nu. Spovedeşte preoteasa? Nu. Măcar o sfeştanie face? Nici atât.

Atunci cum este ea jumătate de preot?

Pe omul pe care diavolii nu îl pot birui prin gânduri păcătoase, încearcă să îl biruie ispitindu-l prin cei de aproape ai săi. Prin cine să atace diavolii pe preotul care luptă împotriva lor? Prin preoteasă… (Viaţa părintelui Dimitrie Gagastathis ne oferă imaginea tristă a unei preotese care îşi prigoneşte soţul în fel şi chip…)

Dacă preoteasa îşi iubeşte bărbatul şi se teme de Dumnezeu, atunci are grijă ca nu cumva să îi fie părintelui pricină de sminteală: să nu îl supere, să nu îl mâhnească, să nu îl ispitească să calce posturile…

Ar fi multe de spus aici. Oricum, direcţia pe care am pornit nu este cea bună. Preoteasa nu trebuie definită în funcţie de răul pe care nu trebuie să îl facă, ci în funcţie de binele pe care trebuie să îl facă. Ea trebuie să îi fie sprijin în toate. Ea nu este o anexă a bărbatului ei, o hidră cu care el trebuie să se lupte până la sfârşitul vieţii. Preoteasa trebuie să fie un suflet cald şi iubitor, un suflet jertfelnic.

Cel care se pregăteşte să devină preot nu trebuie să caute o soţie care să aibă cât mai puţine defecte, astfel încât să îl stânjenească cât mai puţin în slujirea sa. Ci trebuie să caute o soţie încununată cu cât mai multe virtuţi, care să îşi folosească talanţii pentru a-l sprijini cu toată fiinţa ei. Iată care preoteasă este jumătate de preot! Aceasta, şi nu alta.

În privinţa tinerilor care, dorindu-şi preoţia, îşi caută fete pentru însurătoare, trebuie să fac o observaţie personală: am avut colegi care, grăbindu-se să primească preoţia, s-au căsătorit fără a avea timp să îşi dea seama dacă fata este potrivită pentru a fi preoteasă. După căsătorie, şi-au dat seama că s-au pripit. O fată nu trebuie luată de soţie numai pentru că tânărul vrea să devină preot. Trebuie luată de soţie o fată care are calităţile necesare pentru a fi preoteasă, şi nu numai atât: trebuie luată o soţie care, înainte de a fi preoteasă bună, va şti să fie o soţie bună. Cum ar putea o femeie care nu a ştiut să fie o soţie bună să devină peste noapte o preoteasă bună?

Am în minte exemplul unuia dintre cei mai buni colegi ai mei de facultate. Un tânăr virtuos, iubitor de Dumnezeu. S-a căsătorit, dorindu-şi din toată inima să fie preot. Dar, după căsătorie, au apărut neînţelegeri între el şi soţia sa. Înainte de a fi hirotonit, s-a pus problema divorţului. Chiar dacă nu au divorţat (şi poate îi va ajuta Dumnezeu să rămână împreună, şi să meargă împreună pe calea cea bună), totuşi sunt aproape de acest pas.

Când se gândesc la însurătoare, unii tineri studenţi teologi spun că fata pe care o vor lua trebuie să fie fecioară. Este firesc să caute o fecioară, pentru că preoteasa trebuie să fie un suflet curat, un suflet care nu a fost vătămat de păcatul desfrâului. Există pravile foarte clare despre aceasta.

Dar nu stă totul numai în feciorie. Dacă o fată este fecioară, nu înseamnă că neapărat este bună de preoteasă. Cazul prietenului meu este cât se poate de grăitor. Da, o viitoare preoteasă trebuie să fie fecioară. Dar trebuie să fie şi credincioasă, şi smerită, şi înţeleaptă, şi iubitoare, şi, şi, şi… Sunt atâtea virtuţi care se leagă una de alta. Dacă singura virtute a viitoarei preotese este fecioria, nu va putea să fie un sprijin pentru soţul ei.

Nu intru acum în detalii legate de cazurile neconvenţionale. O cunoştinţă de-a mea, care acum este preoteasă, spunea că nu i se pare normal ca în vremurile noastre să se insiste atât asupra fecioriei preotesei şi să se treacă cu vederea păcatele tinerilor care vor să devină preoţi.

După învăţătura Bisericii, atât viitorul preot, cât şi viitoarea preoteasă trebuie să fie încununaţi cu cununa fecioriei. Curentul modernist care nu ţine seama de această învăţătură este de influenţă diavolească. Diavolul vrea ca familia preotului să nu fie o mică biserică, ci un lăcaş al neînţelegerilor, al dezbinării şi al patimilor. Faptul că au existat preoţi sau preotese care înainte de căsătorie nu au mers pe calea virtuţii, dar care după căsătorie s-au pocăit şi au fost modele de virtute, nu trebuie să fie generalizat. E adevărat faptul că unii tineri care şi-au pierdut fecioria şi unele tinere care au păcătuit înainte de a se cununa, după ce mai apoi s-au pocăit, primind binecuvântare de la duhovnicii lor şi cu dezlegare de la episcop au ajuns preoţi şi preotese cu viaţă aleasă. Numai că astfel de excepţii nu fac altceva decât să întărească regula: o astfel de cale este cel puţin riscantă, şi pe mulţi i-a dus în ghearele morţii. Cu hirotonia nu trebuie să se joace nimeni. Tot aşa cum nu ar trebui să se joace nimeni nici cu Sfânta Împărtăşanie, luând-o hoţeşte şi fiindu-i prilej de osândă.

Dacă stăm să ne gândim, dintr-o mie de păcătoşi se pocăiesc foarte puţini. Şi pravilele Sfinţilor Părinţi privitoare la fecioria tânărului care îşi doreşte să fie preot sau la fecioria fetei care se gândeşte să devină preoteasă nu trebuie călcate în picioare din cauza unor observaţii subiective. (Nu vreau să insist asupra acestui subiect. Duhovnicii singuri vor rândui cele cuvenite…)

Voi mai observa însă un singur lucru: că dacă viitorul preot şi-a luat de soţie o fecioară fată, care a ştiut să reziste ispitelor vrăjmaşului diavol şi tinerilor care au plăcut-o, aceasta îl va ajuta pe părinte în viaţa de înfrânare pe care o cere slujirea preoţească. Şi invers, cine nu a ştiut să se înfrâneze înainte de nuntă se va înfrâna cu greu după nuntă.


[1] A păcătuit oare Triantafil primind botezul musulman? Nicidecum, deoarece nu a făcut-o din puţinătatea credinţei, nu a făcut-o pentru a-şi cruţa viaţa, ci a făcut-o pentru a-şi câştiga soţia. Nu numai că nu s-a temut de mucenicie, ci, la vremea rânduită de Dumnezeu, s-a învrednicit de ea. A avut plată îndoită: şi cunună de mucenic a luat, şi soţia şi-a câştigat-o. Oricum, nu trebuie să se înţeleagă, în mod pripit, că sunt îngăduite păcatele dacă scopul e binecuvântat; „scopul scuză mijloacele” numai dacă totul e făcut după Evanghelie: dacă Triantafil ar fi primit botezul musulman pentru a avea câştiguri lumeşti, oricât de mari ar fi fost acelea, păcatul său ar fi fost osândit de Dumnezeu.

Sursa:„Noi sfinți preoți de mir” – Danion Vasile

Din aceeași serie:

„Gânduri despre Crucea preotesei…” – I

„Gânduri despre Crucea preotesei…” – III

Anunțuri

6 gânduri despre „„Gânduri despre crucea preotesei…” – II

  1. da.. si eu pot spune ca am o preotesa care nu ma ajuta cu nimic.. nici de copilul pe care n-I l-a dat bunul Dumnezeu nu are grija. nu stiu ce sa mai fac… ma rog intruna poate o va lumina Dumnezeu … dar..pana atunci? nu pot sa fac o slujba cum trebuie… nimic..are o inima haina….poate judec dar totusi sunt om… de ce nu divortez? pt ca preotia este mai presus de ura pizma si invidie…Doamne ajuta.

    Apreciază

  2. Părinte, cred cu tărie că toate încercările sunt de la Bunul Dumnezeu și că tot El ne dă și puterea să le depășim dar șă răbdarea ca să nu deznădăjduim. Răbdare a avut și Sfânta Nona, mama Sfântului Grigorie Teologul, care o viață s-a rugat pentru îndreptarea soțului său. Iar roadele rugilor sale le-a cules abia după foarte mulți ani, când Atotmilostivul Dumnezeu, nu doar că a înmuiat inima soțului său, dar la chemat și la slujirea preoțească. Răbdare a avut și Sfânta Monica, mama Fericitului Augustin. Răbdare a avut și Măicuța Domnului când și-a văzut Fiul răstignit fără de vină. Iar cea mai mare pildă de răbdare a dat-o însuși Mântuitorul, jertindu-se pe cruce pentru păcatele noastre.
    Doamne ajuta!

    P.S.: Un fragment foarte frumos, din scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, despre măsura dragostei și a supunerii în căsătorie găsiți la adresa de mai jos:
    https://femeiaortodoxa.wordpress.com/2008/10/03/taina-aceasta-mare-este/

    Apreciază

  3. Pingback: “Gânduri despre Crucea preotesei…” - I « Femeia Ortodoxa

  4. Nu pot spune decat un singur lucru cu privire la crucea preoteselor. Ea este cu atat mai grea cu cat nu suntem constiente de calea pe care pornim. O preoteasa nu este numai jumatate de preot, ci ea trebuie sa fie punct de sprijin pentru acesta. Este o vorba in poporul roman:”In spatele unui barbat puternic sta o femeie puternica.” Insa in ceea ce ii priveste pe preoti, as indrazni sa spun ca in spatele unui preot puternic sta o preoteasa inteleapta. Daca acasa il va astepta o sotie iubitoare, rabdatoare si intelegatoare, parintele va trece mai usor peste ispite. Este indicat ca tinerele care vor sa devina preotese sa i-a aminte la un lucru: ca preoteasa trebuie sa ai acea daruire si jerfire de sine, incat daca parintele este chemat la slujirea pastoreasca sa il incurajezi la aceasta. O preoteasa trebuie sa fie dispusa sa stea mai mult singura decat cu sotul sau, preotul fiind chemat la slujirea sa muceniceasca. Viata familiei unui preot este o forma de vietuire ce contopeste viata de familie cu vietuirea monahala, pentru ca preotul, si familia sa, se supun unor canoane care impletesc acestea doua vietuiri. Ar fi multe de spus, dar aceste aspecte sunt cele mai riscante ca wsa zic asa, pentru ca multe tinere cred ca viata unui preot este ca oricarui om, cu mult timp petrecut in familie ceea ce nu este chiar asa. Ca un fel de rezumat s-ar putea spune ca o preoteasa trebuie sa fioe, pe langa o sotie desavarsita, o persoana mereu prezenta in sanul Bisericii, in comunitatea crestina din jurul ei. Prezenta la toate slujbele savarsite in parohie, cat e cu putinta, o imagine a decentei crestine si o persoana dispusa sa asculte pe credinciosi si in masura in care poate sa ii ajute, si chiar sa-i sfatuiasca. O misiune importanta a preotesei este aceea de a fi o mislocitoare intre femeile din parohie, care se stanjnesc sa vorbeasca anumite lucruri cu preotul, si insusi parintele. Fie ca Dumnezeu sa dea intelepciunea necesara tuturor viitoarelor preotene si dece nu, si celor care sunt deja preotese!

    Apreciază

  5. Buna,
    Eu vorbesc cu un tanar care v-a deveni preot, dar el a fost cu mai multe femei pana sa ne cunoastem! Este vre-o problema daca continui sa vorbesc cu el?! Il iubesc din tot sufletul si imi doresc sa ajunga preot insa am unele dubii in legatura cu viata de preot si fecioria. Daca el nu este curat inaintea lui Dumnezeu inainte de casatorie exista consecinte?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s