Arhivă | Februarie 2009

Să călătorim împreună spre Înviere…

Răspund și eu invitației Nataliei de a călători împreună prin Postul Mare spre Înviere și  o transmit mai departe:

„Peste câteva zile începe Postul Mare şi, plecând de la ce v-am spus, vă fac din nou invitaţia de a călători împreună în acest post. Să postim împreună, să ne rugăm împreună şi unii pentru alţii. Ca şi propuneri concrete, eu m-am gândit la:

  • să ţinem postul alimentar, care ne uşurează şi ne disciplinează trupul (pentru cei care au binecuvântare de la duhovnic să nu ţină partea alimentară, rămân multe alte feluri de post);
  • să înmulţim programul zilnic de rugăciune;
  • să ne întâlnim cu toţii în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (detalii pe coloana din dreapta sus, iar pomelnicul cu împreună călătorii pe coloana din stânga);
  • să reducem navigatul pe internet şi să îl înlocuim cu lecturarea de cărţi, care are altă aşezare şi fixare în suflet;
  • să zâmbim mult, să iertăm, să întindem mâini de ajutor;
  • să nu mai răspundem atunci când cineva ne greşeşte sau ne răneşte;
  • să îl încredinţăm Domnului printr-o rugăciune şi să îl binecuvântăm pe fiecare om pe care ni-l trimite Dumnezeu, în fiecare zi.

Aştept şi propunerile voastre, aşa cum aştept şi să vă alăturaţi acestei împreună-călătoriri spre Înviere, printr-un comentariu sau mail sau oricum puteţi da de veste. Nu trebuie să aveţi blog, nu trebuie nimic, doar să îmi spuneţi numele, ca să alcătuim un pomelnic comun.

În rest, fiecare contribuie cu ce poate şi crede că este de folos, nimic nu este „obligatoriu” în afară de rugăciune, care este cea mai importantă.
Vă aştept cu mare drag, Natalia”

Să dea Bunul Dumnezeu să ajungem să ne bucurăm cu toții în fața Mormântului gol al Mântuitorului, cântând cu îngerii dimpreună „HRISTOS A ÎNVIAT!”

Veronica

„Către Tine mă voi ruga, Doamne…” (Ps. 5, 2)

„Binefacerile rugăciunii sunt negrăite. Rugăciunea este aripa credinței, roaba nădejdii, oglinda dragostei, pecetea virtuții și zăvorul păcatului. Ea este isvor nesecat de sfințenie și de trăire creștinească; este pavăza care ne ocrotește de boldul ispitelor; este cheia cu care deschidem porțile cerului și lăsăm să coboare asupra noastră harul lui Dumnezeu. Rugăciunea îmbărbătează pe cel deznădăjduit, ridică pe cel căzut, mângâie pe cel întristat, înviorează pe cel obosit de povara vieții, întoarce la pocăință pe cel păcătos, întărește pe cel îndoelnic în credință și smerește pe cel trufaș; pe cel aspru îl îmblânzește, pe cel pizmaș îl potolește și către lucrarea faptelor bune pe toți îi povățuiește. Numeni nu este oprit să se bucure de mântuitoarea roadă a rugăciunii, nici cei buni, nici cei răi; nici cei veseli, nici cei întristați; nici cei sănătoși, nici cei bolnavi.

Căutând spre aceste binefaceri odrăslite din rugăciune, Sfântul Apostol Iacov ne învață: «Rugați-vă unii pentru alții, ca să vă vindecați, căci mult poate ruăciunea stăruitoare a celui drept».”

(P.F. Justinian, Patriarhul României, 2 August 1951)

Cu aceste cuvinte în suflet, deschid astăzi o nouă secțiune închinată rugăciunii: Către Tine mă voi ruga, Doamne…

Cei care vor să susțină acest proiect pot adăuga în bara laterală imaginea de mai sus, copiind codul:

<a href=ʺhttps://femeiaortodoxa.wordpress.com/category/rugaciuni/ʺ ><img src=ʺhttp://farm4.static.flickr.com/3474/3309240736_7845a7c8f0_m.jpgʺ width=ʺ150ʺ border=ʺ0ʺ></a>

Rugăciunea soților care nu au copii

Doamne, pustii sunt casele fără copii, și triste inimile soților care n-au urmași. Chiar dacă nu avem credința drepților care pentru rugăciunile lor s-au învrednicit să aibă copii, pentru mila Ta nemasurată nu ne lăsa, Atotputernice Doamne, ci vezi suspinul inimii noastre. Umple-ne casa de bucuria pe care o aduc copiii, iar pe noi ne întărește ca să-i creștem cu dragoste și înțelepciune, spre slava numelui Tău. Amin.

Recomamdare:

     Rugăciunea celor care nu pot avea copii către Sfântul Efrem cel Nou

     Rugăciune pentru dăruirea de copii

Rugăciune pentru naștere ușoară

O, Preaslăvită Maică a lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa roaba ta, vino intru ajutorul meu în vremea durerilor mele pe care le rabdă toate fiicele Evei în timpul naşterii. O, ceea ce eşti binecuvântată între femei, adu-ţi aminte cu ce bucurie şi dragoste te grăbeai să ajungi la ruda ta Elisabeta când aceasta a rămas însărcinată şi ce minune s-a arătat cu mama şi cu pruncul din pântecele ei şi, din nesecata milostivire a ta, dă-mi şi mie, umilei tale roabe, naştere uşoară! Dă-mi harul ca acest copil ce se află lângă inima mea să strige cu bucurie aşa cum Sfântul prunc Ioan s-a inchinat Dumnezeului şi Mântuitorului nostru, Care din iubire pentru noi, păcătoşii, nu S-a ruşinat, ci a acceptat să fie prunc. Bucuria negrăită de care s-a umplut inima ta feciorelnica la naşterea Fiului şi Dumnezeului tău să-mi aline durerea! Mântuitorul tău născut de tine, să mă păzească de moartea care curmă viaţa multor mame la naştere şi să se numere rodul pântecelui meu în rândul aleşilor lui Dumnezeu! Auzi, Preaslăvită Impărăteasă a Cerurilor, smerita mea rugăciune, întoarce faţa ta spre mine şi nu mă ruşina, nădejdea mea, ci acoperă-mă, ajutătoarea creştinilor şi tămăduitoarea bolnavilor cu Acoperământul tău in ceasul chinurilor şi al durerilor, ca să mă învrednicesc să cunosc că tu eşti Maica milostivirii şi să slăvesc bunătatea ta, căci tu nu nesocoteşti niciodată rugăciunile celor sărmani şi îi izbăveşti pe toţi cei ce te cheamă în ceasul necazurilor. Amin.

Recomandare: Rugăciuni pentru pruncul ce se află în pântecele mamei

Rugăciuni pentru pruncul ce se află în pântecele mamei

Prima rugăciune

O, Multmilostive Doamne, Ziditorul şi Creatorul cerului şi al pamântului şi al tuturor făpturilor, Cel ce ai revărsat binecuvântarea Ta asupra soţilor creştini: iată moştenirea Domnului, copiii care sunt darul Lui; Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai făcut să mă împărtăşesc de această binecuvântare şi de darul Tău şi Te rog, binecuvânteaza rodul pântecelui meu, sfinţeşte-l cu Duhul Tău Cel Sfânt, ca să intre în rândul copiilor Tăi iubiţi şi învredniceşte-l să se împărtaşească cu Sfintele Taine ale Bisericii iubitului Tău Fiu şi Dumnezeului meu, Iisus Hristos, ca prin ele să se sfinţească şi sa se cureţe de păcatul strămoşesc.

Doamne Dumnezeul meu, eu şi rodul pântecelui meu suntem copiii mâniei, dar Tu, Părinte, milostiveşte-Te de noi şi stropeşte cu isop pruncul acesta, ca să se cureţe şi mai alb decât zapada să se facă. Înăreşte-l şi păzeşte-l în pântecele meu până în ceasul când va trebui să se nască. El nu a fost ascuns de ochii Tăi când a fost zămislit. Tu i-ai dat viaţă şi suflare. Păzeşte-mă de frică şi de duhurile rele care vor să nimicească lucrul mâinilor Tale. Dăruieşte-i înţelepciune şi ca trupul lui să crească sănătos, curat şi întreg şi la ceasul cuvenit să-l nasc cu bine. Dă-mi tărie şi putere pentru a naşte, grăbeşte în ajutorul lui şi uşurează durerile mele, pentru că acesta este făptura Ta, zidirea puterii Tale minunate, lucrarea milei şi milostivirii Tale.

Adu-ţi aminte de cuvintele Tale; Tu m-ai scos din pântecele mamei mele, Ţie îţi aparţin de la naştere, Tu m-ai alinat la sânul mamei. Tu eşti Dumnezeul Care ştii şi vezi nevoile oamenilor. Tu ai spus: femeia la naştere va suferi pentru că a venit ceasul ei. Doamne, pentru această milă a Ta şi pentru inima Ta multmilostivă mă rog Ţie, binevoieşte să alini durerea mea pe care Tu mai dinainte ai cunoscut-o şi adu-l în lume pe pruncul Tău acesta viu şi sănătos. Ţie Ţi-l încredinţez, în mâinile Tale îl încredinţez, Doamne Iisuse Hristoase, ca să binecuvântezi rodul pântecelui meu aşa cum altădată binecuvântai copiii care erau aduşi la Tine, spunând: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor.” Mântuitorule, aşa aduc şi eu înaintea Ta pruncul acesta, întinde asupra lui mâna Ta. Binecuvântează-l cu Duhul Sfânt şi sfinţeşte-l când va veni în această lume, binecuvântat şi botezat, fă-l om nou şi curăţeşte-l cu Sângele Tău, ca să fie curat şi mădular al Trupului Tău şi al Sfintei Tale Biserici, ca din buzele lui să se audă laudă înălţată Ţie şi să fie moştenitorul vieţii veşnice prin Sfintele Tale patimi şi în numele Tău cel sfânt, Iisus Hristos. Amin.

Doamne şi Mântuitorul meu, da-mi putere ca să nasc cu bine acest prunc pe care îl iubesc ca să-l cresc în învăţătura creştină şi să-l dedic slujirii Tale şi a Sfintei Tale Biserici. Amin.

A doua rugăciune

Doamne, cel care ai zis oamenilor: „Creșteti și vă înmulțiți și stăpâniți pământul” binecuvântând nașterea de prunci, arată mila ta și acestui copil ce se află încă în pântecele mamei sale, și ajută-l să se nască la vremea de Tine rânduită. Dă-i lui, Doamne, creștere firească, sănătate și putere.

Părinte Ceresc, Care porți de grijă păsărilor cerului și înfrumusețezi crinii țarinii, poartă de grijă și acestui copil care n-a văzut încă lumina soarelui. Nu ne părăsi pe noi robii Tăi și ocrotește cu harul Tău pe pruncul acesta al nostru și binecuvântează nașterea lui după mulțimea milostivirii Tale.

Iar mai apoi, luminându-l cu Sfântul Botez, să îl faci pe el un mădular ales al Sfintei Tale Biserici, ca să Te laude şi să te binecuvânteze în toată viaţa lui şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne și Mântuitorul meu, dă-mi putere să nasc cu bine acest prunc pe care îl iubesc ca să-l cresc în învățătura creștină și să-l dedic slujirii Tale și a Sfintei Tale Biserici. Amin.

Recomandări:
Rugăciunea femeii însărcinate
Rugăciune pentru naștere ușoară

Lansare oficială a blogului Slujirea preotesei

Pentru a deveni preot, viitorul slujitor al altarului trece printr-o şcoală care îl pregăteşte în acest sens. Nu există însă o şcoală pentru soţia preotului, deşi a fi preoteasă nu este doar un statut social, ci o misiune care cere foarte multă responsabilitate.

Blogul „Slujirea preotesei” a fost creat, cu binecuvântarea duhovnicilor noştri, pentru:

  • a ieşi în întâmpinarea celor care vor să ştie ce responsabilitate îşi asumă atunci când se căsătoresc cu un absolvent de teologie şi caută aceste informaţii în lumea învolburată a internetului;
  • dar şi pentru cei care nu ştiu de ce criterii ar trebui să ţină seama atunci când îşi caută o soţie care să le devină sprijin în viitoarea slujire preoţească;
  • şi, nu în ultimul rând, celor care sunt deja preotese şi vor să înainteze cu dăruire pe această cale a slujirii de care nu suntem vrednice, dar ne-a învrednicit Dumnezeu.

Aşa cum spune şi motto-ul blogului, nu este vorba despre un blog exclusivist. Preoteasa nu trebuie să fie cu nimic mai mult decât trebuie să fie orice femeie creştină. Ea este responsabilă în faţa Sfintei Treimi atât pentru propria familie, cât şi pentru orice atitudine sau faptă care îi influenţează pe cei care văd în ea fie un model de viaţă creştină, fie un argument pentru a păcătui, dacă noi îl oferim.

Dacă doriţi să ne sprijiniţi fie cu materiale despre acest subiect, fie cu opiniile şi părerile voastre despre ce aşteptaţi de la o preoteasă, vizitaţi „Slujirea preotesei” şi scrieţi-ne la adresa de mail afişată.

Domnul să binecuvânteze acest început şi să îl facă spre folos!

Preoteasa Eufemia

Preoteasa Veronica

Preoteasa Natalia

Pregătirea pentru Sfânta Spovedanie


Iată că se apropie Postul Mare, când toți creștinii ortodocși se osteneasc și mai mult pentru mântuirea sufletului lor. De aceea, m-am gândit să redau câteva povețe ale Sfântului Teofan Zăvorâtul, despre pregătirea pentru Sfânta Spovedanie, extrase din cartea „Viața duhovnicească și cum o putem dobândi”. Iată ce îi scrie Sfântul Teofan ucenicei sale:

„În fața ta stă ceva mult mai bun și mai înălțător: un ospăț, nu cu un rege pământean, ci cu Împăratul Cerurilor. Dacă te vei strădui să te înveșmântezi și să te pregătești într-un fel în care să fii bine-plăcută Împăratului, atunci vei primi răsplată de la El: vei primi ceea ce este de neprețuit și vei avea bucurie de negrăit.

Ai zis că vei începe să postești; atunci postește! Dumnezeu să te binecuvânteze! Dacă vrei, gândește-te cum vei umbla îmbrăcată. Părăsește vechea îmbrăcăminte, e nevoie de una nouă. Dacă se potrivește vreo haină din cele vechi, spal-o, calc-o și fă totul ca și cum ar fi complet nouă. Prin aceasta vreua să spun că trebuie să te reexaminezi; dă-ți seama de ceea ce este rău și aruncă, dar păstrează ceea ce este bun, corectează și îmbunătățește.

Să ne îndreptăm către interiorul nostru și să vedem ce se află acolo.

Este nepotrivit și cu neputință să se amestece cineva din afară în această problemă. Absolut nimeni nu poate pătrunde în interiorul tău și să analizeze faptele conștiinței tale. Vei voi să faci aceasta singură. Îți voi da numai câteva îndrumări. […]

Ca să te examinezi bine, trebuie să-ți îndrepți atenția spre cele trei aspecte ale vieții noastre active. Aceste aspecte sunt:

1. activitățile, acele fapte izolate care sunt săvârșite într-un anumit timp, într-un anumit loc și în împrejurări date;

2. dispoziția inimii și înclinațiile specifice care se află în spatele faptelor;

3. caracterul general al vieții.


1. […] Ai un păzitor neadormit, conștiința ta. Când se săvârșește ceva rău, conștiința apare, și indiferent cum încerci să te justifici în fața ei, ea nu va înceta să judece totul în felul ei propriu: aceasta nu-i bună, aceea nu-i bună. Acesta este primul tău pas: Ascultă-ți conștiința și toate acele fapte care ți le prezintă ca fiind fără nici o îndreptățire, recunoaște-le ca păcate și pregătește-te să le mărturisești. […]

Dar, conștiința poate să nu observe ceva din cauza confuziei; ea poate uita ceva din cauza bătrâneții, și poate să nu considere ceva a fi păcat din cauza neștiinței sau cunoașterii incomplete a faptelor care ne sunt necesare. Astfel, conștiința trebuie să ceară ajutor poruncilor lui Dumnezeu care sunt prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu, și, revăzându-le, să ne dăm seama dacă am făcut ceva contrar vreuneia dintre ele. Procedând așa, ne putem aminti mult din ceea ce am uitat, și mult din ceea ce ne-am amintit se va prezenta într-o altă formă decât vechea interpretare. […] Conștiința, luminată de acest cuvânt al Dumnezeului Celui Viu, va spune aceasta sufletului de îndată, fără ocolișuri. Acesta este cel de-al doilea pas al tău. Gândește-te la porunci și vezi dacă le împlinești sau nu. […]

2. Cel de-al doilea aspect al vieții este dispoziția sau starea sufletească și înclinarea inimii. Faptele nu aduc o deplină cunoaștere de sine. Este necesar să privești mai adânc în tine însăți și să examinezi cum este inima ta, dând mai multă atenție acestui aspect decât faptelor. […]

Mântuitorul Hristos arată dispozițiile naturale pe care trebuie să le aibă creștinul în inima sa. Acestea sunt smerenia, căința, supunerea, iubirea de dreptate și adevăr, milostenia, curăția inimii, iubirea de pace și răbdarea. Sfântul Apostol Pavel arată următoarele dispoziții naturale fericite ale inimii creștine, care sunt roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția (Galateni 5, 22-23). În alt loc scrie: Îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvârșirii. Și pacea lui Hristos, întru care ați fost chemați ca să fiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; și fiți mulțumitori (Coloseni 3, 12-15). În contrast cu aceste dispoziții natural sunt viciile sau patimile, izvorul tuturor faptelor rele care ne ruinează. Cele mai mari sunt mândria, deșertăciunea, egoismul, desfrânarea, mânia, ura, trândăvia, desfrânarea, mâhnirea, deznădejdea. Cu previra la acestea, Apostolul a hotărât nu numai să nu le aibă creștinii pe acestea, dar nici să se pomenească între voi (Efeseni 5, 3).

Vezi câtă strictețe se cere! Te rog să te examinezi amănunțit și să vezi dacă ai înclinații și patimi rele. Fiecare om are toate acestea într-o măsură mică, dar ele nu sunt înrădăcinate adânc sau permanente. Și fiecare are o patimă dominantă în jurul căreia se împletesc toate celelalte. Trebuie să ai grijă să o cauți pe aceasta care se află deasupra tuturor. […] După ce ai găsit-o pe cea principală, stabilește-le pe celelalte; găsește-o pe cea care este cea mai apropiată de cea principală, și pe cea care este cea mai îndepărtată de cea principală. Și astfel vei înțelege structura inimii tale. Ce câștig prețios! Pentru că după aceasta, atunci când te ve curăți de patimi și de înclinațiile rele, îți va fi clar încotro să-ți îndrepți strădaniile și puterea, cu alte cuvinte, spre patima ta principală. Atunci o vei depăși și toate celelalte se vor risipi de la sine. Ca în război, de îndată ce principala forță dușmană a fost sfărâmată, trebuie doar să le urmărești pe celelalte și să le izgonești fără probleme. Este ușor să-ți corectezi faptele. Doar să nu le mai faci. Totuși inima nu se poate preface și îndrepta dintr-o dată. În fața ta se află o luptă. În această luptă, dacă nu știi încotro să-ți îndrepți loviturile, vei osteni fără nici un rost, și nu vei obține nici un rezultat. Trudește puțin!

3. Al treilea aspect al vieții este duhul vieții. Acesta este elementul cel mai important și cel mai complex. Un duh rău este atât de subtil și atât de capabil de a pune o mască de bunătate și de bunăvoință, încât cineva trebuie să aibă cea mai ascuțită vedere duhovnicească pentru a o descoperi. Pe de altă parte, un duh bun este evident pentru că are un scop unic, adică, dând toate celelalte deoparte, el trăiește pentru Dumnezeu. Contrar acestuia este duhul care trăiește pentru sine (egoismul). Acest fel de duh, foarte des, dacă nu întotdeauna, adoptă o a doua direcție: să trăiască pentru lume.

Astfel, dacă presupunem că duhul vieții unui om este arătat de persoana pentru care trăiețte, ți-ar fi ușor să-ți determini duhul vieții tale. Aceasta se realizează de îndată ce ai aflat pentur cine trăiești, sau întrucât de abia pornești în viață, persoana pentru care dorești cel mai mult să trăiești, pentru ce te străduiești cel mai mult în inima ta, și cui îți vei dedica viața în cea mai mare măsură. […] Cel care trăiește pentru Dumnezeu are un duh cu frică de Dumnezeu, care se străduiește să facă voia Unuia Dumnezeu. Cel care trăiește doar pentru sine are un duh care făptuiește voia sa , este egoist, trupesc. Cel care trăiește pentru lume, are duh iubitor de lume sau deșert. Știind aceste caracteristici vezi ce fel de duh trăiește în tine. […]

Astfel, vezi ce ai de făptuit; făptuiește. La prima vedere, pare a fi o problemă enormă, dar în realitate este simplă și ușoară. Roagă-te lui Dumnezeu, începe lucrarea, și poți făptui totul într-o singură seară. Nu trebuie să traversezi oceane, doar examinează ceea ce este în interiorul tău. Totuși, nu lăsa aceasta până în seara dinainte de Spovedanie. Nu, începe chiar în momentul acesta, la începutul postului; treptat, vei descoperi totul într-un fel limpede și complet. Poate fi greu, dar numai de data aceasta. După aceea, dacă începi să trăiești potrivit înclinației duhului tău bun, viața însăși te va conduce la o cunoaștere de sine mai completă. Noi nu știm de ce nu ne cunoaștem pe noi înșine în cea mai mare parte. Pentru că trăim în neorânduială. […]

Ce folos poți avea din cunoașterea pe care ai dobândit-o despre tine? Mai întâi, trebuie să te judeci cu toate lipsurile, fără să aduci scuze sau îndreptări. La Liturghia Darurilor mai-înainte sfințite, după ce strana cântă: „Doamne strigat-am către Tine”, citețul citește: „Nu lăsa inima mea să se plece spre lucruri rele, nu mă lăsa să cad în fapte necuvioase.” Aceasta îi îndeamnă pe creștini să se roage ca Dumnezeu să-i păzească de viclenia de a se dezvinovăți pentru păcatele lor. Nu te aștepta la pocăință de la un om care se gândește la astfel de scuze; cel care nu are nici o pocăință nu poate începe să se îndrepte. Prin urmare, principal este să te judeci fără milă, trebuie să te aduci la măsura în care spui cun sinceritate în inima ta: „Sunt cu totul vinovată.”

Când ajungi să spui în inima ta: „Sunt vinovată”, atunci trebuie să trăiești ziua Înfricoșatei Judecăți. Dacă propria ta conștiință te condamnă, atunci nici Dumnezeu Însuși nu te iertă. Și Dumnezeu te vede vinovată. Dacă ești văzută așa, atunci ești condamnată ca atare. Dacă ești osândită, atunci ți se dă o sențință și ți se hotărăște o pedeapsă potrivită. Această pedeapsă va veni asupra ta mai devreme sau mai târziu, și deja atârnă asupra ta când ești osândită de Dumnezeu.

Atunci cum trebuie să fie omul? Omul nu ar ști cum trebuie să fie dacă nu ar exista harul sfânt. Un Dumnezeu iertător ne dă nădejdea iertării de păcat, dacă ne pocăim cu căință și pornim cu hotărârea fermă de a părăsi păcatele trecute și a nu-L mai mânia cu ele pe Dumnezeu. Aceasta este esența pocăinței.

Nu fi nepăsătoare în a-ți cerceta păcatele; plânge-le și regretă sincer că le-ai săvârșit. Plânsul aduce hotărârea fermă de a le părăsi; pe când, cunoștința singură, deși însoțită de intenția de a fi prevăzător, duce la mândrie, de care ferește-ne, o, Doamne!

De îndată ce ai hotărât să-ți părăsești păcatele, este necesar să plănuiești și să hotărăști cum să făptuiești asta cu roade bune, așa încât poți începe adevărata ta vindecare chiar în această clipă. […] Cel mai bine este să-ți scrii păcatele pe hărtie de îndată ce îți dai seama de ele, și apoi scrie o rânduială despre felul cum intenționezi să le îndrepți. Aceasta va fi prima Spovedanie generală și completă. Fă un efort spre aceasta, pentru Dumnezeu. Vei vedea ce control dobândești asupra ta, cu câtă putere începi să te înfrânezi, cu conștiința că aceasta este cea mai bună cale, și nu alta.

În timp ce îți plângi păcatele și hotărăști să nu le mai făptuiești este necesar să te rogi stăruitor lui Dumnezeu ca El să te ajute să reziști ispitei și să crezi că Dumnezeu nu va refuza să te ajute. Creștinii trebuie să fie foarte convinși că păcatele pe care ei le plâng și le mărturisesc și promit să le părăsească, le sunt iertate lor, prin harul Domnului, pentru moartea Sa pe Cruce. Ei trebuie să mai creadă că primesc binecuvântarea divină pentru ferirea de păcat, datorită aceleiași morți pe Cruce. Această binecuvântare li se dă datorită unei hotărâri puternice de a nu mai păcătui, și unei credințe ferme, curate în Mântuitorul Hristos.

Când sfârșești aceste lucruri, vei fi gata de Spovedanie, și când vei primi dezlegarea de păcate la Spovedanie, vei fi gata pentru Sfânta Împărtășanie. Când te pocăiești sincer și ai o hotărâre fermă să te îndrepți, Domnul vine prin Sfintele Sale Taine și intră în tine, și El va fi cu tine și tu vei fi cu El. O, mare și de negrăit har al lui Dumnezeu Binefăcătorul!”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul – „Viața duhovnicească și cum o putem dobândi”)