Rugăciuni pentru pruncul ce se află în pântecele mamei

Prima rugăciune

O, Multmilostive Doamne, Ziditorul şi Creatorul cerului şi al pamântului şi al tuturor făpturilor, Cel ce ai revărsat binecuvântarea Ta asupra soţilor creştini: iată moştenirea Domnului, copiii care sunt darul Lui; Mulţumesc Ţie, Doamne, că m-ai făcut să mă împărtăşesc de această binecuvântare şi de darul Tău şi Te rog, binecuvânteaza rodul pântecelui meu, sfinţeşte-l cu Duhul Tău Cel Sfânt, ca să intre în rândul copiilor Tăi iubiţi şi învredniceşte-l să se împărtaşească cu Sfintele Taine ale Bisericii iubitului Tău Fiu şi Dumnezeului meu, Iisus Hristos, ca prin ele să se sfinţească şi sa se cureţe de păcatul strămoşesc.

Doamne Dumnezeul meu, eu şi rodul pântecelui meu suntem copiii mâniei, dar Tu, Părinte, milostiveşte-Te de noi şi stropeşte cu isop pruncul acesta, ca să se cureţe şi mai alb decât zapada să se facă. Înăreşte-l şi păzeşte-l în pântecele meu până în ceasul când va trebui să se nască. El nu a fost ascuns de ochii Tăi când a fost zămislit. Tu i-ai dat viaţă şi suflare. Păzeşte-mă de frică şi de duhurile rele care vor să nimicească lucrul mâinilor Tale. Dăruieşte-i înţelepciune şi ca trupul lui să crească sănătos, curat şi întreg şi la ceasul cuvenit să-l nasc cu bine. Dă-mi tărie şi putere pentru a naşte, grăbeşte în ajutorul lui şi uşurează durerile mele, pentru că acesta este făptura Ta, zidirea puterii Tale minunate, lucrarea milei şi milostivirii Tale.

Adu-ţi aminte de cuvintele Tale; Tu m-ai scos din pântecele mamei mele, Ţie îţi aparţin de la naştere, Tu m-ai alinat la sânul mamei. Tu eşti Dumnezeul Care ştii şi vezi nevoile oamenilor. Tu ai spus: femeia la naştere va suferi pentru că a venit ceasul ei. Doamne, pentru această milă a Ta şi pentru inima Ta multmilostivă mă rog Ţie, binevoieşte să alini durerea mea pe care Tu mai dinainte ai cunoscut-o şi adu-l în lume pe pruncul Tău acesta viu şi sănătos. Ţie Ţi-l încredinţez, în mâinile Tale îl încredinţez, Doamne Iisuse Hristoase, ca să binecuvântezi rodul pântecelui meu aşa cum altădată binecuvântai copiii care erau aduşi la Tine, spunând: ,,Lăsaţi copiii să vină la Mine, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor.” Mântuitorule, aşa aduc şi eu înaintea Ta pruncul acesta, întinde asupra lui mâna Ta. Binecuvântează-l cu Duhul Sfânt şi sfinţeşte-l când va veni în această lume, binecuvântat şi botezat, fă-l om nou şi curăţeşte-l cu Sângele Tău, ca să fie curat şi mădular al Trupului Tău şi al Sfintei Tale Biserici, ca din buzele lui să se audă laudă înălţată Ţie şi să fie moştenitorul vieţii veşnice prin Sfintele Tale patimi şi în numele Tău cel sfânt, Iisus Hristos. Amin.

Doamne şi Mântuitorul meu, da-mi putere ca să nasc cu bine acest prunc pe care îl iubesc ca să-l cresc în învăţătura creştină şi să-l dedic slujirii Tale şi a Sfintei Tale Biserici. Amin.

A doua rugăciune

Doamne, cel care ai zis oamenilor: „Creșteti și vă înmulțiți și stăpâniți pământul” binecuvântând nașterea de prunci, arată mila ta și acestui copil ce se află încă în pântecele mamei sale, și ajută-l să se nască la vremea de Tine rânduită. Dă-i lui, Doamne, creștere firească, sănătate și putere.

Părinte Ceresc, Care porți de grijă păsărilor cerului și înfrumusețezi crinii țarinii, poartă de grijă și acestui copil care n-a văzut încă lumina soarelui. Nu ne părăsi pe noi robii Tăi și ocrotește cu harul Tău pe pruncul acesta al nostru și binecuvântează nașterea lui după mulțimea milostivirii Tale.

Iar mai apoi, luminându-l cu Sfântul Botez, să îl faci pe el un mădular ales al Sfintei Tale Biserici, ca să Te laude şi să te binecuvânteze în toată viaţa lui şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne și Mântuitorul meu, dă-mi putere să nasc cu bine acest prunc pe care îl iubesc ca să-l cresc în învățătura creștină și să-l dedic slujirii Tale și a Sfintei Tale Biserici. Amin.

Recomandări:
Rugăciunea femeii însărcinate
Rugăciune pentru naștere ușoară

Anunțuri

42 de gânduri despre „Rugăciuni pentru pruncul ce se află în pântecele mamei

  1. doamne ajuta.sunt o viitoare mamica si il rog pe bunul dumnezeu sa-mi apere puiutul.sa se nasca sanatos.iarta-ne doamne pe noi paca tosii ca mult iti mai gresim

    Apreciază

  2. Multumim ca gasim aceste rugaciuni si aici,speram sa fie de folos tuturor celor care le citesc cu credinta in suflet.azi am aflat si noi ca Bunul Dumnezeu ne-a inzestrat cu o mica faptura ce va iesi din pintecele sotiei mele.Ne vom ruga Domnului pentru toate mamicile gravide

    Apreciază

  3. Multumec pentru rugaciune , sunt la a treia incercare de a avea un copil si sper ca aceaste rugaciuni ne va ajuta sa ajungem pana la implinirea de data aceasta. Dumnezeu sa aiba grija de toate femeile ce isi doresc copii si sa le binecuvanteze cu acest dar minunat.

    Apreciază

  4. Doamne ajuta la toate mamicile.Multumesc pentru aceasta rugaciune doresc tuturor viitoarelor mamici o nastere cat mai usoara si prunci sanatosi.Doamne ajutane pe noi pacatosi.AMIN

    Apreciază

  5. foarte frumoasa aceasta rugaciune.le doresc sanatate tuturor viitoarelor mamici si lor si la micuti ce o sa vina pe lume

    Apreciază

  6. multumesc DUMNEZEUL meu ca doar tu esti cel SFANT si drept .te rog ai grija de minunea ce ne_ai daruit_o si sa pot duce la capat sa pot sa_l tin in brate si sa duc o sarcina usoara pana la sfarsit .nu ne lasa in momentele grele ce ne apasa si lumineazama .stiu ca la TINE minunile se implinesc si nu ma lasa sa uit de TINE in orice clipa grea .FII alturi de noi asa cum ai fost de la inceputul zilelor si fa ca acest copilas mult asteptat sa se nasca in credinta si iubire

    Apreciază

  7. D-zeu sa ne ajute si sa ne binecuvinteze sa putem duce pana la capat sarcina fara a intampina greutati prin credinta si rugaciune! Sa nastem copii sanatosi si intregi.
    Doamne ajuta-ne si miluieste-ne pe noi!

    Apreciază

  8. ii multumesc bunului D-zeu ca dupa 10 ani ce au trecut stiind ca nu o sa mai avem copii.. s-a implinit o minune,,asteptama cum al treilea copil,, sa en ajute bunul D -zeu si sa daruiasca si celorlalti un prunc,,,

    Apreciază

  9. Doamne Dumnezeule te rog ai grija de puiul meu mic cel port in pantec sa fie sanatos si sa pot duce sarcina pana la capat .O minune mai mare ca asta de mare ca asta nu mai exista .

    Apreciază

  10. Foarte frumos!Dumnezeu sa ii dea viata lunga si sanatate puisorului de la mine din pantece si tuturor copiilor caci sunt suflete nevinovate

    Apreciază

  11. Dumnezeu sa ne ajute sa ducem sarcina cu bine,si nastere usoara sa avem cu pruncisori sanatosi!sa ne rugam si la Maicuta Domnului sa ne aibe n paza si sa ne ocroteasca!

    Apreciază

  12. Doamne. Iisuse Hristoase la tine strig ajuta-ma si nu ma lasa sa decad.DA-mi putere DOamne sa trecem cu bine eu si fetita mea ajuta-ne DOamne si fereste-ne de dureri si chin.Multumesc Iisuse ca esti cu mine nu ma lasa!

    Apreciază

  13. D-zeul nostru binecuvinteazane si ai grije de noi si bebei nostii,doamne ajuta tuturor mamicilor!!!!!!!!!!!!!!!

    Apreciază

  14. Am pierdut 2 sarcini, una la 6 si una la 31 de saptamani… Acum am ramas insarcinata pentru a 3-a oara…Am citit aceasta rugaciune plangand, cu speranta si frica, Sper de data aceasta Dumnezeu sa ne faca parinti fericiti.

    Apreciază

  15. anul trecut am pierdut un baietel care la-m nascut la 7 luni mort si cu multe probleme fie ca bunul D umnezeu sa dea sanatate tuturor mamicilor si acelor care aleg sa faca un copil DUMNEZEU NE IUEBESTE PE TOTI DAR CAND NE LOVESTE NE LOVESTE NUMAI PENTRU BINELE SUFLETULUI NOSTRU Multumesc celor ce au pus acesta rugaciune este atat de frumoasa si o voi spune cu toata inima deoarce port in pintece un copilas si las sa se faca voia Domnului Dumnezeului nostru CRED CU TOATA FIINTA MEA IN BUNUL NOSTRU ISUS HRISTOS CA EL IMI VA PUNE IN BRATE UN PRUNC SANATOS DOAMNE AJUTA

    Apreciază

  16. multumesc celui care a scris aceste rugaciuni ,BINECUVANTAT SA FII,Dumnezeu sa binecuvinteze toate mamele din lume si pe prunci din pantece ,SI sa o binecuvanteze si pe sotie si copilasul din pantece,AMIN

    Apreciază

  17. multumesc pentru aceste rugaciuni care iti aduc alinare si putere pentru a duce la bun sfarsit o sarcina pentru fetita mea DIANA SA II DE-A DUMNEZEU SARCINA USOARA SA DUCA LA BUN SFARSIT ACESTA SARCINA BINECUVANTATA DE DUMNEZEU

    Apreciază

  18. Pingback: Rugăciune pentru naștere ușoară | Femeia Ortodoxa

  19. Pingback: Rugăciunea femeii însărcinate | Femeia Ortodoxa

  20. Mare Iti e Puterea Ta Doamne Dumnezeul Meu…Mantuitorule Iisus Hristos..n-am cuvinte de lauda..eu si sotia mea am suferit timp de 10 ani..nu se lega nimic..azi pot sa spun ca visez si sunt cel mai fericit ca Domnul meu S-ia aratat Mila Lui fata de noi..si sotia mea este GRAVIDA🙏🙏🙏ba chiar cred ca o sa avem gemeni..cu Puterea Lui si iubirea noastra fata de El o sa fie bine..Doamne Tu mai devreme sau mai tarziu Ajuti pe toata lumea..Un lucru v a spun sigur…niciodata sa nu va pierdeti credinta in El si in Imparatia Lui..Dumnezeu EXISTA..Amin

    Apreciază

  21. Doamne Dumnezeule mare imparat si fara de inceput te rog daruieste-mi un baietel sanatos si o nastere usoara.Doamne faca-se voia Ta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s