Părintele Justinian – Remus A. Cojocar: Oameni buni, e atât de simplu: bărbat și femeie!

Vin zilele de 6-7 Octombrie. DA, e un moment pe care istoria îl va consemna în filele ei cele multe. E Anul Centenar și suntem chemați să scriem Istorie, apărând familia, instituția sacră milenară, celula societății.

Am mare încredere în voi, oameni ai lui Dumnezeu! Am mare încredere că vom ieși cu toții să apărăm valoarea familiei și viitorul poporului român!

Acest Referendum, democratic și constituțional, total apolitic, a reușit un lucru imens, nemaiîntâlnit în istoria României: a unit într-o singură simțire de apărare a familiei („uniunea dintre bărbat și femeie”) toate cultele recunoscute din țară.

E atât de evident! Ne uităm în jurul nostru! Copilul e rodul iubirii părinților, bărbatul (tata) și femeia (mama). Așa e normal, așa e sănătos!

Dumnezeu a făcut bărbat și femeie, i-a binecuvântat și le-a dat în stăpânire pământul, unde vor trăi urmașii. Deci, în cadrul uniunii dintre bărbat și femeie se nasc copiii. Așa dăinuie umanitatea, așa se naște viața.

Deci, referendumul este un demers cetățenesc pentru apărarea instituției familiei și nu este îndreptat împotriva nimănui. E nevoie ca normalitatea să stea acolo unde îi e locul într-un stat adevărat: în Constituție!

Referendumul – „Vox Populi, vox Dei” („vocea poporului e vocea lui Dumnezeu”)

În articolul 48, art. 1, din Constituţia României privind definirea căsătoriei există expresia confuză: „uniunea liber consimţită între soţi”. Prin acest Referendum se dorește ca formularea fermă și sănătoasă: „uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie să înlocuiască expresia atât de neclară actuală. Spun neclară, confuză, pentru că, din ceea ce se întâmplă în lume, unde oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu, se ajunge la absurdități, ca să nu spun nebunie. Soți poate să însemne doi bărbați, două femei, o femeie cu mai mulți bărbați, un bărbat cu mai multe femei, bărbatul cu un șarpe (Asia), cu un copac (Argentina), cu o pernă (Coreea de Sud, Nigeria), cu el însuși (Italia), femeia cu câinele ei (în Marea Britanie), cu un vițel (Cambodgia), cu altă femeie care era decedată de trei luni (Utah, SUA), un bărbat cu el însuși (Italia), o femeie cu ea însăși (Marea Britanie) … ș.a.m.d.

Sunt deja 14 țări din Europa care au votat ca în Constituție să apară la Căsătorie uniunea dintre un bărbat și femeie: Armenia, Belarus, Bulgaria, Croația, Georgia, Letonia, Lituania, Moldova, Muntenegru, Polonia, Serbia, Slovacia, Ucraina și Ungaria. Bravo lor!

Morala sănătoasă – ultima redută

E prima oară după anul 1989 când noi, oamenii din România, putem să arătăm că suntem încă suverani, că n-am pierit de tot în țara asta. Spun asta pentru că o mână de oameni aleși tot de noi, amăgindu-ne, din 1989 până astăzi n-au știut decât să fure, să se certe, să se judece prin tribunale, să distrugă toată economia, doar acesta a fost prețul intrării în UE. Mai mult, și pământul a fost luat de străini, că nu-l meritam să-l muncim noi și să culegem noi roadele, așa au decis trădătorii neamului nostru, care au stat în fotolii molfăind și dormind din 1989 până azi, acționând atunci când vreun emisar european apăsa butonul, ca la teatrul de păpuși. Dumnezeu știe câți trădători de neam și țară mai au și astăzi frânghiile prin alte părți!

A mai rămas ceva măreț în țara asta: Morala sănătoasă. Mare e lupta celor care vor răul! Au tunurile pe Biserică și pe preoții ei, pe intelectualii țării care vorbesc de rădăcinile neamului nostru. Au încercat cu ora de Religie, dar au eșuat lamentabil. Peste 90% din părinți au ales ora de Religie pentru copiii lor în școli.

Acum e momentul să le amintim tuturor că în România încă suntem sănătoși la cap și ne dorim să fim pe plac lui Dumnezeu.

Prin acest referendum noi facem o mărturisire de credință. Ea va însemna enorm de mult pentru mântuirea noastră!

Dumnezeu a făcut la început bărbat și femeie și i-a binecuvântat zicându-le: „Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți!”. La nunta din Cana Galileii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a participat cu Maica Sa și cu Sfinții Apostoli, binecuvântând pe mire și pe mireasă (bărbat și femeie), veselindu-se.

Așadar, să arătăm simț civic și să ieșim la vot! Hotărân noi viitorul nostru, pe care ni-l dorim luminos, cu Dumnezeu în viața noastră!

prof. Justinian-Remus A. Cojocar

Sursa: https://www.newsbucovina.ro/comunicate-de-presa/233355/parintele-justinian-remus-a-cojocar-oameni-buni-e-atat-de-simplu-barbat-si-femeie

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s