Arhive etichetă | Sfantul

Despre lupta cu patimile…

„Sfântul Ioan Colov a spus următoarea pildă despre acest subiect: Într-un anumit loc era o femeie frumoasă cu purtări îndoielnice. Stăpânului acelui ţinut i-a fost milă de ea, că asemenea frumuseţe se va distruge şi, când a găsit prilejul, i-a spus: Părăseşte calea cea desfrânată şi te voi lua la casa mea şi-mi vei fi soţie şi stăpâna bogăţiilor mele. Să-mi fii numai credincioasă şi atât, altfel, vei avea atâtea necazuri, câte nici nu-ţi poţi închipui. Ea primi şi a fost dusă la casa stăpânului.

Foştii ei prieteni, văzând că dispăruse, au început să o caute şi au descoperit că era cu acel stăpân. Deşi era foarte sever, ei nu şi-au pierdut nădejdea de a ademeni din nou acea femeie frumoasă ca să se întoarcă la ei, ştiindu-i slăbiciunea. Trebuie doar să mergem în spatele casei să fluierăm; ea va şti cine este şi va alerga îndată la noi. Chiar aşa au şi făcut. Au mers în spatele casei şi au fluierat. Femeia cea frumoasă, auzind fruieratul, a tresărit. Ceva din viaţa ei anterioară s-a stârnit în ea. Dar şi-a revenit şi, în loc să iasă din casă, a fugit în cămara în care se afla însuşi stăpânul, şi îndată s-a liniştit; nici măcar nu a mai auzit fluieratul care continua afară. Prietenii au mai fluierat de câteva ori şi au plecat fără niciun rezultat.

Înţelesul pildei este clar. Femeia cea frumoasă reprezintă sufletul căzut care s-a întors spre Dumnezeu cu căinţă şi a făgăduit să-I aparţină şi să-I slujească numai Lui. Prietenii dinainte sunt patimile. Fluieratul lor este impulsul gândurilor, simţirilor şi poftelor pătimaşe. Fuga în camerele dinlăuntru reprezintă adăpostul din adâncurile inimii, pentru a sta acolo înaintea lui Dumnezeu. Când aceasta se împlineşte înăuntru, patima care a tulburat sufletul se îndepărtează de bună voie, ca şi cum n-ar fi existat niciodată, iar sufletul se linişteşte.

(din Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi de Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Anunțuri

Rugăciunea de fiecare zi a Sfântului Ierarh Filaret al Moscovei

Doamne, nu ştiu ce să cer de la Tine. Tu unul ştii de ce am nevoie, Tu mă iubeşti pe mine mai mult decît pot să Te iubesc eu pe Tine. Părinte, dă robului Tău cele ce singur nu ştie a le cere. Nu îndrăznesc să cer nici cruce, nici mîngîiere: numai stau înaintea Ta. Inima mea e deschisă Ţie; Tu vezi trebuinţele mele pe care nu le ştiu eu. Vezi şi fă după mila Ta. Loveşte-mă şi mă tămăduieşte, doboară-mă şi mă ridică. Mă cutremur şi tac cu evlavie înaintea voinţei Tale sfinte şi a căilor Tale celor nepătrunse pentru mine. Mă aduc Ţie jertfă, nu am altă dorinţă decît numai să fac voia Ta; învaţă-mă să mă rog, singur roagă-Te în mine! Amin.

Pregătirea pentru Sfânta Spovedanie


Iată că se apropie Postul Mare, când toți creștinii ortodocși se osteneasc și mai mult pentru mântuirea sufletului lor. De aceea, m-am gândit să redau câteva povețe ale Sfântului Teofan Zăvorâtul, despre pregătirea pentru Sfânta Spovedanie, extrase din cartea „Viața duhovnicească și cum o putem dobândi”. Iată ce îi scrie Sfântul Teofan ucenicei sale:

„În fața ta stă ceva mult mai bun și mai înălțător: un ospăț, nu cu un rege pământean, ci cu Împăratul Cerurilor. Dacă te vei strădui să te înveșmântezi și să te pregătești într-un fel în care să fii bine-plăcută Împăratului, atunci vei primi răsplată de la El: vei primi ceea ce este de neprețuit și vei avea bucurie de negrăit.

Ai zis că vei începe să postești; atunci postește! Dumnezeu să te binecuvânteze! Dacă vrei, gândește-te cum vei umbla îmbrăcată. Părăsește vechea îmbrăcăminte, e nevoie de una nouă. Dacă se potrivește vreo haină din cele vechi, spal-o, calc-o și fă totul ca și cum ar fi complet nouă. Prin aceasta vreua să spun că trebuie să te reexaminezi; dă-ți seama de ceea ce este rău și aruncă, dar păstrează ceea ce este bun, corectează și îmbunătățește.

Să ne îndreptăm către interiorul nostru și să vedem ce se află acolo.

Este nepotrivit și cu neputință să se amestece cineva din afară în această problemă. Absolut nimeni nu poate pătrunde în interiorul tău și să analizeze faptele conștiinței tale. Vei voi să faci aceasta singură. Îți voi da numai câteva îndrumări. […]

Ca să te examinezi bine, trebuie să-ți îndrepți atenția spre cele trei aspecte ale vieții noastre active. Aceste aspecte sunt:

1. activitățile, acele fapte izolate care sunt săvârșite într-un anumit timp, într-un anumit loc și în împrejurări date;

2. dispoziția inimii și înclinațiile specifice care se află în spatele faptelor;

3. caracterul general al vieții.


1. […] Ai un păzitor neadormit, conștiința ta. Când se săvârșește ceva rău, conștiința apare, și indiferent cum încerci să te justifici în fața ei, ea nu va înceta să judece totul în felul ei propriu: aceasta nu-i bună, aceea nu-i bună. Acesta este primul tău pas: Ascultă-ți conștiința și toate acele fapte care ți le prezintă ca fiind fără nici o îndreptățire, recunoaște-le ca păcate și pregătește-te să le mărturisești. […]

Dar, conștiința poate să nu observe ceva din cauza confuziei; ea poate uita ceva din cauza bătrâneții, și poate să nu considere ceva a fi păcat din cauza neștiinței sau cunoașterii incomplete a faptelor care ne sunt necesare. Astfel, conștiința trebuie să ceară ajutor poruncilor lui Dumnezeu care sunt prezentate în Cuvântul lui Dumnezeu, și, revăzându-le, să ne dăm seama dacă am făcut ceva contrar vreuneia dintre ele. Procedând așa, ne putem aminti mult din ceea ce am uitat, și mult din ceea ce ne-am amintit se va prezenta într-o altă formă decât vechea interpretare. […] Conștiința, luminată de acest cuvânt al Dumnezeului Celui Viu, va spune aceasta sufletului de îndată, fără ocolișuri. Acesta este cel de-al doilea pas al tău. Gândește-te la porunci și vezi dacă le împlinești sau nu. […]

2. Cel de-al doilea aspect al vieții este dispoziția sau starea sufletească și înclinarea inimii. Faptele nu aduc o deplină cunoaștere de sine. Este necesar să privești mai adânc în tine însăți și să examinezi cum este inima ta, dând mai multă atenție acestui aspect decât faptelor. […]

Mântuitorul Hristos arată dispozițiile naturale pe care trebuie să le aibă creștinul în inima sa. Acestea sunt smerenia, căința, supunerea, iubirea de dreptate și adevăr, milostenia, curăția inimii, iubirea de pace și răbdarea. Sfântul Apostol Pavel arată următoarele dispoziții naturale fericite ale inimii creștine, care sunt roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția (Galateni 5, 22-23). În alt loc scrie: Îmbrăcați-vă, dar, ca aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și prea iubiți, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții și iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum și Hristos v-a iertat vouă, așa să iertați și voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcați-vă întru dragoste, care este legătura desăvârșirii. Și pacea lui Hristos, întru care ați fost chemați ca să fiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; și fiți mulțumitori (Coloseni 3, 12-15). În contrast cu aceste dispoziții natural sunt viciile sau patimile, izvorul tuturor faptelor rele care ne ruinează. Cele mai mari sunt mândria, deșertăciunea, egoismul, desfrânarea, mânia, ura, trândăvia, desfrânarea, mâhnirea, deznădejdea. Cu previra la acestea, Apostolul a hotărât nu numai să nu le aibă creștinii pe acestea, dar nici să se pomenească între voi (Efeseni 5, 3).

Vezi câtă strictețe se cere! Te rog să te examinezi amănunțit și să vezi dacă ai înclinații și patimi rele. Fiecare om are toate acestea într-o măsură mică, dar ele nu sunt înrădăcinate adânc sau permanente. Și fiecare are o patimă dominantă în jurul căreia se împletesc toate celelalte. Trebuie să ai grijă să o cauți pe aceasta care se află deasupra tuturor. […] După ce ai găsit-o pe cea principală, stabilește-le pe celelalte; găsește-o pe cea care este cea mai apropiată de cea principală, și pe cea care este cea mai îndepărtată de cea principală. Și astfel vei înțelege structura inimii tale. Ce câștig prețios! Pentru că după aceasta, atunci când te ve curăți de patimi și de înclinațiile rele, îți va fi clar încotro să-ți îndrepți strădaniile și puterea, cu alte cuvinte, spre patima ta principală. Atunci o vei depăși și toate celelalte se vor risipi de la sine. Ca în război, de îndată ce principala forță dușmană a fost sfărâmată, trebuie doar să le urmărești pe celelalte și să le izgonești fără probleme. Este ușor să-ți corectezi faptele. Doar să nu le mai faci. Totuși inima nu se poate preface și îndrepta dintr-o dată. În fața ta se află o luptă. În această luptă, dacă nu știi încotro să-ți îndrepți loviturile, vei osteni fără nici un rost, și nu vei obține nici un rezultat. Trudește puțin!

3. Al treilea aspect al vieții este duhul vieții. Acesta este elementul cel mai important și cel mai complex. Un duh rău este atât de subtil și atât de capabil de a pune o mască de bunătate și de bunăvoință, încât cineva trebuie să aibă cea mai ascuțită vedere duhovnicească pentru a o descoperi. Pe de altă parte, un duh bun este evident pentru că are un scop unic, adică, dând toate celelalte deoparte, el trăiește pentru Dumnezeu. Contrar acestuia este duhul care trăiește pentru sine (egoismul). Acest fel de duh, foarte des, dacă nu întotdeauna, adoptă o a doua direcție: să trăiască pentru lume.

Astfel, dacă presupunem că duhul vieții unui om este arătat de persoana pentru care trăiețte, ți-ar fi ușor să-ți determini duhul vieții tale. Aceasta se realizează de îndată ce ai aflat pentur cine trăiești, sau întrucât de abia pornești în viață, persoana pentru care dorești cel mai mult să trăiești, pentru ce te străduiești cel mai mult în inima ta, și cui îți vei dedica viața în cea mai mare măsură. […] Cel care trăiește pentru Dumnezeu are un duh cu frică de Dumnezeu, care se străduiește să facă voia Unuia Dumnezeu. Cel care trăiește doar pentru sine are un duh care făptuiește voia sa , este egoist, trupesc. Cel care trăiește pentru lume, are duh iubitor de lume sau deșert. Știind aceste caracteristici vezi ce fel de duh trăiește în tine. […]

Astfel, vezi ce ai de făptuit; făptuiește. La prima vedere, pare a fi o problemă enormă, dar în realitate este simplă și ușoară. Roagă-te lui Dumnezeu, începe lucrarea, și poți făptui totul într-o singură seară. Nu trebuie să traversezi oceane, doar examinează ceea ce este în interiorul tău. Totuși, nu lăsa aceasta până în seara dinainte de Spovedanie. Nu, începe chiar în momentul acesta, la începutul postului; treptat, vei descoperi totul într-un fel limpede și complet. Poate fi greu, dar numai de data aceasta. După aceea, dacă începi să trăiești potrivit înclinației duhului tău bun, viața însăși te va conduce la o cunoaștere de sine mai completă. Noi nu știm de ce nu ne cunoaștem pe noi înșine în cea mai mare parte. Pentru că trăim în neorânduială. […]

Ce folos poți avea din cunoașterea pe care ai dobândit-o despre tine? Mai întâi, trebuie să te judeci cu toate lipsurile, fără să aduci scuze sau îndreptări. La Liturghia Darurilor mai-înainte sfințite, după ce strana cântă: „Doamne strigat-am către Tine”, citețul citește: „Nu lăsa inima mea să se plece spre lucruri rele, nu mă lăsa să cad în fapte necuvioase.” Aceasta îi îndeamnă pe creștini să se roage ca Dumnezeu să-i păzească de viclenia de a se dezvinovăți pentru păcatele lor. Nu te aștepta la pocăință de la un om care se gândește la astfel de scuze; cel care nu are nici o pocăință nu poate începe să se îndrepte. Prin urmare, principal este să te judeci fără milă, trebuie să te aduci la măsura în care spui cun sinceritate în inima ta: „Sunt cu totul vinovată.”

Când ajungi să spui în inima ta: „Sunt vinovată”, atunci trebuie să trăiești ziua Înfricoșatei Judecăți. Dacă propria ta conștiință te condamnă, atunci nici Dumnezeu Însuși nu te iertă. Și Dumnezeu te vede vinovată. Dacă ești văzută așa, atunci ești condamnată ca atare. Dacă ești osândită, atunci ți se dă o sențință și ți se hotărăște o pedeapsă potrivită. Această pedeapsă va veni asupra ta mai devreme sau mai târziu, și deja atârnă asupra ta când ești osândită de Dumnezeu.

Atunci cum trebuie să fie omul? Omul nu ar ști cum trebuie să fie dacă nu ar exista harul sfânt. Un Dumnezeu iertător ne dă nădejdea iertării de păcat, dacă ne pocăim cu căință și pornim cu hotărârea fermă de a părăsi păcatele trecute și a nu-L mai mânia cu ele pe Dumnezeu. Aceasta este esența pocăinței.

Nu fi nepăsătoare în a-ți cerceta păcatele; plânge-le și regretă sincer că le-ai săvârșit. Plânsul aduce hotărârea fermă de a le părăsi; pe când, cunoștința singură, deși însoțită de intenția de a fi prevăzător, duce la mândrie, de care ferește-ne, o, Doamne!

De îndată ce ai hotărât să-ți părăsești păcatele, este necesar să plănuiești și să hotărăști cum să făptuiești asta cu roade bune, așa încât poți începe adevărata ta vindecare chiar în această clipă. […] Cel mai bine este să-ți scrii păcatele pe hărtie de îndată ce îți dai seama de ele, și apoi scrie o rânduială despre felul cum intenționezi să le îndrepți. Aceasta va fi prima Spovedanie generală și completă. Fă un efort spre aceasta, pentru Dumnezeu. Vei vedea ce control dobândești asupra ta, cu câtă putere începi să te înfrânezi, cu conștiința că aceasta este cea mai bună cale, și nu alta.

În timp ce îți plângi păcatele și hotărăști să nu le mai făptuiești este necesar să te rogi stăruitor lui Dumnezeu ca El să te ajute să reziști ispitei și să crezi că Dumnezeu nu va refuza să te ajute. Creștinii trebuie să fie foarte convinși că păcatele pe care ei le plâng și le mărturisesc și promit să le părăsească, le sunt iertate lor, prin harul Domnului, pentru moartea Sa pe Cruce. Ei trebuie să mai creadă că primesc binecuvântarea divină pentru ferirea de păcat, datorită aceleiași morți pe Cruce. Această binecuvântare li se dă datorită unei hotărâri puternice de a nu mai păcătui, și unei credințe ferme, curate în Mântuitorul Hristos.

Când sfârșești aceste lucruri, vei fi gata de Spovedanie, și când vei primi dezlegarea de păcate la Spovedanie, vei fi gata pentru Sfânta Împărtășanie. Când te pocăiești sincer și ai o hotărâre fermă să te îndrepți, Domnul vine prin Sfintele Sale Taine și intră în tine, și El va fi cu tine și tu vei fi cu El. O, mare și de negrăit har al lui Dumnezeu Binefăcătorul!”

(Sfântul Teofan Zăvorâtul – „Viața duhovnicească și cum o putem dobândi”)

20 Iulie – Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul

  • Tropar:

„Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea înainte-mergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei har, bolile goneşte şi pe cei leproşi curăţeşte; pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe el le izvorăşte tămăduiri.”